Analiză ProSport/ CFR și Timișoara, echipele cele mai ajutate de arbitri! Craiova și Dinamo sunt cele mai furate!

Analiză ProSport/ CFR și Timișoara, echipele cele mai ajutate de arbitri! Craiova și Dinamo sunt cele mai furate!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Scandalul a reapărut în Liga I, iar de data aceasta se implică
toți granzii campionatului. Steaua, Dinamo și Timișoara au pus
tunurile pe Rapid, iar CFR Cluj pe „câini”. Motivul, cel obișnuit:
arbitrajul. ProSport vă prezintă mai jos o situație detaliată a
arbitrajului din primele 13 etape cu beneficiarii și păgubiții
„fluierașilor”. Și cu rezultate greu de prevăzut la prima
vedere.
Deși s-au scurs doar 13 etape din acest sezon, lupta este mai
aprinsă ca niciodată. În același timp, arbitrii români au început
să greșească într-o cadență uluitoare, lista cu cei care au un CV
aproape imaculat în acest sezon fiind foarte scurtă. Deși până în
această etapă s-au comis aproape 60 de greșeli, o medie de aproape
5 pe rundă, ultima a fost cea care a aprins scânteia scandalului.
Totul a pornit de la meciul Rapid – Pandurii (1-1) de luni seara,
giuleștenii fiind avantajați clar de cuplul de arbitri Mugurel
Drăgănescu – Bogdan Velicu. Scandalul iscat imediat după partidă
între conducătorii celor mai importante cluburi din România nu
poate fi lămurit decât de cifre.

Seci, reci, dar clare, sumele greșelilor făcute în favoarea
fiecărei echipe din Liga I arată limpede cine a fost până în acest
moment favorizata sezonului. ProSport a adunat erorile de care a
beneficiat fiecare club până în etapa a 13-a, inclusiv, iar
clasamentul e clar: 1. CFR Cluj, 2. FC Timișoara, 3. Rapid.

CFR Cluj(
10 pro – 4 contra)

Campionii au început în trombă sezonul, așa cum l-au terminat și
anul trecut. În prima etapă, 0-0 la Craiova, Universitatea a fost
văduvită de două penalty-uri clare. Etapa a 2-a, 0-0 cu Brănești,
încă două erori: un penalty neacordat oaspeților, plus un cartonaș
roșu pe care trebuia să-l vadă Mureșan. Au urmat încă trei
„cadouri” cu Sportul, deși au pierdut cu 0-3, apoi unul cu Brașovul
(4-0): primul gol marcat din ofsaid. În fine, la Galați, în ultima
etapă, deși au contestat arbitrajul, au fost iertați de două ori: o
dată de un penalty la Paraschiv, la începutul reprizei secunde, a
doua oară de eliminarea lui Alcantara. În fine, singurul meci în
care campioana a fost dezavantajată a fost cel cu Astra (2-2),
acolo unde trebuia să primească un penalty, iar Rohat să fie
eliminat.

Timișoara și Astra (6 pro – 2
contra)

Deși Marian Iancu a fost unul dintre cei care i-au atacat pe
rapidiști după meciul cu Pandurii, echipa sa se dovedește a fi una
dintre beneficiarele greșelilor pe care le fac arbitrii. Cu
Pandurii (0-1) și Craiova (1-1), adversarele trebuiau să primească
câte un penalty, cu Gloria Bistrița și Rapid trebuiau eliminați
unul, respectiv doi bănățeni. În plus, la meciul cu CFR Cluj,
câștigat cu 3-2, Mureșan a fost oprit eronat dintr-o poziție clară
de gol. Era 2-1, în prima repriză. Cea mai mare eroare împotriva
lor s-a întâmplat chiar în etapa a 13-a, când lui Helder i-a fost
refuzat un penalty la Brașov. Surprinzător și nu prea, la egalitate
cu Timișoara se află Astra, echipa magnatului Ioan Niculae.

Rapid
(8 pro – 4 contra)

Cei care au declanșat scandalul în ultima etapă sunt și ei bine
plasați în topul celor care au beneficiat de erorile
„fluierașilor”. Cu Pandurii, giuleștenii au fost favorizați în
patru faze diferite: două goluri anulate aiurea gorjenilor, un
penalty pe care echipa lui Grigoraș trebuia să-l primească, plus
neeliminarea lui Rui Duarte. În continuare, cu Gloria Bistrița
(2-0), Rapidul a primit incorect o lovitură de la 11 metri, iar
ardelenii au fost privați de una, pe finalul pe meciului, apoi cu
Craiova au primit un nou penalty inventat.

Steaua (4
pro – 4 contra)

Roș-albaștrii au beneficiat de ajutorul arbitrilor doar în
meciul cu Craiova. În rest, cu Oțelul și Brănești balanța
greșelilor a fost echilibrată, iar cu Dinamo nu i-a fost acordat un
penalty, iar N’Doye a fost iertat de o eliminare.

FC
Vaslui (1 pro – 1contra)

Echipa lui Porumboiu era una dintre beneficiarele constante ale
erorilor de arbitraj. În acest sezon, singurul meci cu probleme
fiind cel cu Dinamo, în care Bordeanu trebuia eliminat, iar
„câinii” meritau un penalty în prelungiri.

Oțelul
(4 pro – 5 contra)

Deși liderul Ligii I are un raport negativ al erorilor pro –
contra, echipa lui Dorinel a beneficiat și ea sensibil de gafele
arbitrilor. Dacă greșelilor care s-au făcut împotriva lor nu au
alterat deloc rezultatele finale ale respectivelor meciuri,
gălățenii au câștigat puncte importante cu Steaua, Târgu Mureș și
CFR Cluj grație unor erori de arbitraj.

Dinamo
(6 pro – 8 contra)

„Câinii” au fost implicați în cele mai dubioase meciuri din
acest sezon, elocvent fiind numărul de greșeli făcute la jocurile
lor. Dinamo a pierdut puncte importante cu Brașov sau Vaslui, dar
în același timp au avut de câștigat grație erorilor comise în
favoarea lor la meciul cu Steaua.

Craiova ( 1 pro – 6
contra)

Oltenii au primit primul „cadou” tocmai în ultima etapă, un penalty
la Urziceni. În rest, nu li s-au acordat două lovituri de la 11
metri contra CFR-ului, unul cu Timișoara, iar contra Stelei și a
Astrei li s-a anulat câte un gol valabil.

În afara granzilor, cu bilanț pozitiv mai sunt Mediaș și
Urziceni. De partea cealaltă Brănești, Pandurii și Sportul sunt
cele mai dezavantajate echipe din Liga I, în afara Craiovei

Trebuie
să ne revoltăm împotriva prestațiilor teribilo-jenante ale
arbitrilor. Probabil e și o strategie de a se distrage atenția
dinspre Dinamo
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

Dacă
eram la butoane aveam azi 7-8 puncte mai mult. Vreau să-mi apăr
clubul cu toate armele de care dispun
Dinu Gheorghe, președinte Rapid

Pun
pariu pe ce vreți voi că Borcea și Vamă nu au nimic unul împotriva
altuia. Dau în scris asta
Dumitru Dragomir, președinte LPF

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial:
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial: "Chiar dacă nu sună bine"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie:
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
×